~Dan Brudaşcu: „Visurile imperiale ale Uniunii Europene“

Prăbuşirea, la sfârşitul anilor ’90, a Imperiului Sovietic, acest uriaş cu picioare de lut sau „închisoare a popoarelor din Răsăritul Europei”, i-a încurajat pe apuseni, aşa cum se întâmplă, în general, ori de câte ori o forţă economică şi militară ajunge să dispară, din diverse motive şi cauze, la un moment dat, ca să ocupe locul rămas liber în ecuaţia puterii nu doar la nivelul continentului european, ci şi la scară planetară. O perioadă, totuşi, câtă vreme cercuri de putere ex-sovietică[1] mai deţineau anumite pârghii de control economic, comercial, politic, diplomatic sau militar, liderii politici vest-europeni au manifestat extrem de mare prudenţă, neîndrăznind să înfrunte sau să deranjeze pe participanţii ruşi la diverse reuniuni organizate şi desfăşurate în Occident.

Am fost de mai multe ori de-a dreptul şocat să constat că, în diverse locuri din vestul Europei, niciuna din chestiunile abordate la reuniuni, simpozioane, dezbateri, workshop-uri, etc. iniţiate, organizate sau găzduite de instituţii democrate vest europene, deveneau definitive doar după ce reprezentanţii ruşi erau consultaţi, iar opiniile lor, nu odată contrare celor ale reprezentanţilor statelor europene participante, erau cunoscute şi consemnate ca atare în documentele finale ale reuniunii respective[2]. După ce au avut, însă, grijă să destructureze şi să destabilizeze ceea ce mai rămăsese din impozantul Imperiu Sovietic de altădată, occidentalii au trecut neîntârziat la acţiune, nu numai pentru a-şi crea, sub aspect organizatoric, premisele preluării locului ocupat altădată de Imperiul Sovietic în ecuaţia puterii la nivel continental şi global, ci şi pentru a intra apoi în competiţie cu un mai vechi adversar, devenit, după prăbuşirea fostului URSS, nu numai încrezător, ci şi dispreţuitor şi sfidător la adresa tuturor şi îndreptăţit să intervină brutal oriunde în lume pentru a impune himerica pax americana[3]. Am în vedere SUA, care a considerat că, după prăbuşirea URSS şi a lagărului socialist, a rămas singura superputere din lume, îndreptăţită, nu de lege sau cutume diplomatice, ci de propria dorinţă, să intervină, inclusiv brutal, şi să modifice oricând doreşte, după bunul său plac, arhitectura politică şi strategică regională sau mondială.

Factorii politici şi militari de la Washington au devenit, curând, conştienţi de riscul de a fi obligaţi să împartă puterea cu acest nou pretendent european, respectiv cu Uniunea Europeană[4]. Prin urmare, cu viclenie şi abilitate administraţia de la Washington a trecut la represalii. Pe de o parte a transformat NATO într-o unealtă de acoperire a intereselor americane în orice zonă a globului, fără însă a-şi asuma implicit şi costurile materiale şi financiare pentru aceasta. Astfel, încălcând pentru prima dată propriul statut, sub presiunea americană, NATO a ajuns să se implice efectiv, dar şi să creeze turbulenţe în afara continentului european, pentru care fusese conceput ca organism de apărare şi securitate în plan strategico-militar.

Pentru cercurile de afaceri şi militariste nord-americane, provocarea vest europenilor, care nu putea rămâne nepedepsită, a constituit-o, însă, momentul introducerii monedei euro şi tentativa de generalizare a acesteia ca monedă unică în toate statele atrase în Uniunea Europeană. Pentru cercurile financiare şi afacerile nord-americane în regiune o asemenea provocare a devenit inacceptabilă deoarece risca să afecteze definitiv afaceri extrem de profitabile pentru nord-americani.

Din momentul apariţiei monedei euro, americanii, hotărâţi să nu cedeze în lupta pentru supremaţia mondială,pe toate planurile, inclusiv bancar financiar, au trecut treptat la represalii împotriva Uniunii Europene în ansamblul ei sau a diverselor state mai vocale în susţinerea proiecteloi Uniunii. Cea mai recentă şi mai devastatoare dintre aceste măsuri o reprezintă actuala criză economică internaţională, concepută, coordonată şi declanşată de la Washington. Ea nu a apărut la voia întâmplării, ci a fost cu premeditate destinată în principal statelor membre ale Uniunii Europene[5], având în vedere că statele în care moneda euro nu a câştigat teren criza este simţită puţin sau aproape deloc. În schimb, statele care fac tranzacţii în principal în euro au fost lovite necruţător de această criză, declanşată în America şi dirijată de cercurile financiar-bancare de aici.

Nu întâmplător, se poate constata că, după declanşarea acestei crize, raportul de schimb valutar dintre euro şi monedele naţionale ale unor state membre ale U.E. a cunoscut fluctuaţii permanente, inclusiv descreşteri, în vreme ce a crescut substanţial şi constant  rata de schimb a dolarului în raport cu diverse monede europene, inclusiv cu leul românesc.

De asemenea, putem constata că în statele mai puţin servile faţă de interesele americane în Europa şi la nivel mondial, amploarea crizei este mult diminuată, iar şansele ieşirii din criză şi recesiune ale economiilor respective, mult mai mari şi mai reale.

După cum se ştie, după 1990, o serie de trepăduşi politici de la Bucureşti, fără să aibă mandatul populaţiei[6], au decis trecerea României, cu arme şi bagaje, în barca nord-americană, îmbrăţişând, necondiţionat şi necritic, absolut orice proiect politic, militar sau diplomatic de inspiraţie nord-americană.

În perioada în care eram parlamentar român circula zvonul că o serie de oameni politici de la Bucureşti (de orientare PSD-istă) nu numai că acţionau şi curtau asiduu administraţia nord-americană, dar şi că ar fi „sponsorizat” alegerile pentru un nou mandat prezidenţia al lui George W. BUSH Jr. şi că, total aserviţi intereselor americane în ţara noastră, ei ar fi încredinţat, fără nici un fel de negociere prealabilă, executarea autostrăzilor din România[7] unei firme nord-americane cu legături la Casa Albă[8], chiar dacă preţul perceput de aceasta este cel mai ridicat la nivel mondial fără a fi deplin justificat de calitatea lucrărilor executate. În schimbul acestei obedienţe şi slugărnicii, mult sub demnitatea unui demnitar[9] ce apără interesele poporului său, au trezit mirare şi reacţii în rândul partenerilor noştri vest-europeni.

Discutând cu reprezentanţi ai puterii de atunci, mi s-a argumentat că acesta era, de fapt preţul, pe care l-au pretins nord-americanii în vederea primirii României în NATO.

Apropierea, mai mult decât necesară, a autorităţilor de la Bucureşti de administraţia nord-americană şi de interesele acesteia atât în Europa[10], cât şi în afara continentului[11], nu a întârziat să producă reacţii la adresa României din partea structurilor de conducere din U.E. În ochii liderilor vest-europeni, România era un partener care nu merită încredere şi nici sprijin în politicile sale economice şi sociale[12]. Iată de ce, constatăm azi că România cunoaşte cea mai puternică criză economico-financiară[13] şi nu se bucură nu de simpatia, ci de sprijinul minim din partea celor care ar trebui să ne devină parteneri. Aceştia consideră România ca un vasal al intereselor nord-americane şi deci ca un trădător al politicii noilor autorităţi de la Bruxelles. Tocmai din această cauză constatăm că partenerii noştri vest-europeni nu sunt nici impresionaţi de dificultăţile şi ameninţările cu care este confruntată România, nici de drama pe care o trăieşte poporul Român, nu doar pentru că are la conducere o clică perfidă şi fără simţ naţional, ci pentru că zeci de milioane de oameni sunt ameninţaţi cu dispariţia fizică în viitorul apropiat, ca urmare a sărăciei şi mizeriei ce se cronicizează.

În plus, ţara este tratată ca o colonie, lipsită în prezent de pârghii şi resurse şi incapabilă să evite situaţia critică[14] în care a fost împinsă de inconştienţa unor lideri hrăpăreţi şi corupţi.

Războiul între SUA şi U.E. este abia la început. Pe termen scurt, forţele nord-americane par să fi câştigat prima parte a bătăliei, căci situaţia economică şi financiară a majorităţii ţărilor membre, inclusiv a României, a atins cote de-a dreptul alarmante. Ca unul căruia îi pasă ce i se întâmplă ţării sale, mă întreb ce am putea face pentru ca, măcar în al 11-lea ceas, să salvăm ce mai poate fi salvat şi să relansăm economic această ţară nenorocită nu atât de conjuncturi internaţionale nefavorabile, cât de o conducere mioapă, fără competenţe şi orizont şi cu un exagerat apetit al hoţiei şi înavuţirii personale, prin abominabile şi primitive fapte de corupţie.


[1] Ne referim la cele constituite în jurul persoanelor care mai controlau serviciile secrete din fosta URSS sau liderii noii mafii ruse, adesea cu conexiuni şi substanţiale susţineri atât din partea vechilor structuri de putere, cât şi din partea noilor potentaţi moscoviţi.

[2] Am în vedere, în mod deosebit, manifestările consacrate viitorului NATO-ului, prin admiterea de noi membri şi rolul parlamentelor în extinderea viitoare a acestei alianţe militare, desfăşurat la Madrid în 2002. Delegaţii ruşi au fost trataţi cu o atenţie care m-a şocat, iar opiniile lor preluate de organizatorii şi moderatorii discuţiilor, care aveau grijă ca aceştia să nu fie nici contrazişi nici deranjaţi în vreun fel de opiniile rostite după prezentarea poziţiilor ruse faţă de subiectele abordate. M-am întrebat atunci dacă se avea în vedere doar dependenţa Europei de Vest de gazul rusesc sau diviziile ex sovietice mai dădeau frisoane comandanţilor militari occidentali!?!

[3]Nu putem trece cu vederea crimele nenumărate produse în fosta Jugoslavie prin intervenţia brutală a forţelor militare nord americane. Raţuiunea acestei intervenţii nu a constituit-o pacificarea zonelor aflate în conflict cât evitarea, cu orice preţ, a unei posibile prezenţe militare ex-sovietice. Ceea ce este straniu e că o serie de lideri din spaţiul ex-jugoslav au compărut în faţa Tribunalului Penal Internaţional de la Haga pentru crimele lor, dar nici un soldat sau ofiţer american, vinovaţi de crime cel puţin la fel de odioase, nu au fost nici măcar întrebaţi despre raţiunile crimelor atroce la care s-au dedat, în special în zona sârbă!

[4]Există opinia că, în realitate, Uniunea Europeană tinde să reia politica imperială a vechiului Imperiu roman, pe care încearcă să îl imite şi în ceea ce priveşte extensia sa teritorială. În acelaşi timp, însă, se crede că factorii decidenţi de la Bruxelles ar încuraja şi refacere altor structuri imperiale dezavuate şi condamnate definitiv de istorie: refacerea , în centrul Europei, a vechiului imperiu dualist austro-ungar, de unde şi toleranţa, altfel inexplicabilă, faţă de jocurile extrem de nocive, iredentist revanşarde ale forţelor politice de la Budapesta faţă de fostele state succesorale, adoptarea de legi care sfidează demnitatea, suveranitatea şi independenţa acestora, planificarea şi desfăşurarea de acţiuni incitatoare pe teritoriile naţionale ale acestora, ca şi cum nici Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920, nici alte pacte, acorduri şi înţelegeri de la sfârşitul primului război mondial şi-ar fi pierdut definitiv valabilitatea, iar iredentismul bolnav unguresc ar fi îndreptăţit să creeze tensiuni şi să întreţină o atmosferă de nesiguranţă şi teamă în rândul popoarelor din zonă. Nici o instituţie democratică de la Bruxelles nu pare a fi sesizat jocul periculos şi criminal iniţiat şi finanţat de guvernele de la Budapesta în ultimii 20 de ani. O fi acţionând acestea cu aprobarea şi binecuvântarea Bruxelles-ului?

[5] Destul de recent am avut posibilitatea să discut pe tema crizei cu un profesor dr., pensionar, din Elveţia, precum şi cu un cetăţean canadian. Amândoi, deşi discuţia cu ai a avut loc în locuri şi la date diferite, au între bat miraţi: „Care criză? La noi nu există aşa ceva?” Nici unul dintre ei nu face parte din lumea celor foarte avuţi, pe care, în general îi lasă reci convulsii economice de acest fel. Deci, la nivelul populaţiei de rând, nu există nici un motiv de îngrijorare, dacă acceptăm punctele de vedere exprimate de cei doi interlocutori ai mei. Dacă aşa stau lucrurile, înseamnă că ase4rţiunile de mai sus reprezintă o realitate şi nu invenţia unei minţi înflăcărate!

[6] Deşi mai ales actualul preşedinte a clamat mereu nevoia întoarcerii la popor a cărui consultare i se pare esenţială în decizii majore, nu a considerat nici necesar, nici util ca tocmai poporul să se pronunţe, prin referendum, cu privire la aderarea la UE sau la prezenţa militarilor români pe diverse teatre de operaţiuni.

[7] Această decizie a fost considerată de cercurile interesate vest europene ca o încălcare a legii şi au făcut presiuni ca României să nu-i fie asigurate surse de finanţare, din fonduri vest europene, pentru realizarea acestor lucrări. Aşa se face că, deşi au fost cheltuite zeci de miliarde de euro, până în prezent, stadiul lucrărilor de executare a autostrăzilor preconizate este complet nesatisfăcător, existând riscul chiar al întreruperii, sine die, a acestor lucrări în absenţa resurselor financiare de la bugetul de stat.

[8]Se avansa chiar ideea că partea română ar fi contribuit la finanţarea campaniei electorale a fostului preşedinte nord american cu suma de 300 milioane de dolari. De asemenea se insinua în cercurile parlamentare de la acel moment că acel contract pentru construirea de autostrăzi ar fi fost încheiat în urma „recomandărilor” unor forţe apropiate de C.I.A. Este o afirmaţie greu de dovedit. Iar autorităţile române nu cred că sunt dispuse, indiferent de culoarea lor politică, să facă dezvăluiri în acest sens.

[9]Cu toate aceste compriomisuri greu de catalogat, eforturile actualului preşedinte român de a fi primit la Casa Albă nu s-au materializat până în prezent. Probabil, având în vedere că, la 4 iunie a.c., s-au împlinit 130 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice româno-americane, factori dedecizie nord-americani, inclusiv secretarul de Stat Hillary Clinton, par a se fi lăsaţi înduplecaţi şi fac lobby pe lângă preşedintele Obama pentru a accepta să-l primească pe Traian Băsescu la Casa Albă şi să discute cu el. „Performanţa” ni se pare, însă, cu totul nesemnificativă ştiute fiind cauzele şi circumstanţele înfăptuirii ei, dar mai ales situaţia dramatică în care se află ţara şi ca urmare a „performanţor” administraţiei lui T. Băsescu.

[10]La aceasta trebuie adăugată preluarea, într-o anumită perioadă, a jocurilor Washington-ului de iritare a Moscovei, ca şi declaraţiile grave făcute de şeful statului şi gafwele constante ale diplomaţiei româneşti au dus la înrăutăţirea progresivă a relaţiilor bilaterale cu Federaţia Rusă, iar pe cale de consecinţă ajungerea României să plătească cel mai ridicat cost pentru livrările de gaze ruseşti. Spre deosebire de noi, vecinii noştri maghiari, mult mai abili din punct de vedere diplomatic, plătesc pentru importurile lor de gaze naturale preţuri de 2-3 ori mai mic decât ţara noastră!

[11]S-a ajuns, se pare, ca militarii români, trimişi pe teatrele de operaţiuni militare din Irak şi Afganistan, să fie sacrificaţi pentru a asigura paza şi securitatea soldaţilor nord-americani. Tot ei sunt cei trimişi în misiuni de verificare şi deminare a locurilor unde urmează a se desfăşura operaţiuni militare, activităţi care sporesc constant numărul victimelor din rândul militarilor români. În plus, s-a ajuns în situaţia deloc onorantă, ca militarii români să fie trecuţi sub comanda unor ofiţeri străini şi să fie folosiţi în operaţiuni pentru care nici măcar nu sunt consultaţi comandanţii personalului militar român. Nu în ultimul rând, trebuie subliniat faptul că absolut toate costurile pentru aceste operaţiuni sunt suportate de la bugetul nostru de stat, „aliaţii” nord americani obligându-ne la sacrificii de vieţi omeneşti şi financiare considerabile doar pentrzu a materializa obiective strategico-militare în care sunt ei direct interesaţi.

[12]Pentru cei care mai au dubii în această privinţă, ar fi bine să îşi amintească doar câteva lucruri, extrem de grăitoare, în oppinia noastră: în ultimii ani, nici un şef de stat vest sau est european important nu a venit în vizită la Bucureşti; ori de câte ori participă la diverse4 reuniuni politico-diplomatice la vârf, reprezentanţii României, inclusiv preşedintele Traian Băsescu, este tratat ca ruda săracă, pe care nu trebuie s-o scapi din ochi, ca nu cumva să şterpelească argintăria; deşi România este membră cu drepturi depline în U.E., şefi de state şi guverne vest-europene fac declaraţii sau dispun măsuri menite a aduce atingere demnităţii şi imaginii românilor şi ţării noastre, fără ca guvernul de la Bucureşti sau cel puţin ministerul nostru Externe să fi luat atitudine fermă în această privinţă; tot la incitarea unor factori politici vest europeni, mass media, scrisă sau audio vizuală din ţări partenere promovează, pe faţă, atacuri jignitoare şi nedrepte la adresa ţării noastre şi a românilor. Nici în astfel de cauze măcar ambasadele României din ţările respective nu găsesc de cuviinţă să intervină şi să ceară măsuri de corectare a unor astfel de nedemne atitudini; mână în mână cu interesele de subminare a economiei române şi a intereselor ţării noastre, diverse agenţii de rating şi alţi agenţi economici cu atribuţii similare fac în mod constant o propagandă antiromânească, provocând însemnate pierderi, nu doar de imagine ţării noastre. Din nou, guvernul, instituţiile de profil sau diplomaţia românească pare adormită şi tace chitic.

[13]Criza românească este, în opinia noastră, mult mai gravă chiar şi decât cea din Grecia.În timp ce criza greacă a îngrijorat şi a mobilizat ţările vest europene la găsirea de soluţii, cea românească nu pare a îngrijora pe nimeni. Nici forurile vest europene, dar nici vreuna din ţările din UE nu pare dornică să îşi ofere expertiza şi sprijinul în vedere scoaterii României din criză sau a atenuării efectelor ei devastatoare şi criminale asupra populaţiei.

[14]Nici partenerii noştri vest-europeni, nici cei nord americani nu par a fi deloc impresionaţi de situaţia dramatică a românilor, de incapacitatea autorităţilor de a găsi soluţii adecvate pentru a combate distrugerea sistemelor de cercetare ştiinţifică, sănătate şi învăţământ. Nu pare să impresioneze pe nimeni perspectiva închiderii de şcoli şi spitale, inclusiv în zone critice, lipsite de resurse sau alternative.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s