~Cornel C. Costea: „Ţibleşul“

În depărtare, învăluite în negurile amurgului, străjuiesc semeţe conurile subvulcanice ale Ţibleşului. Privite dinspre câmpie, par trei cocoaşe ivite din impresionantul foc magmatic născut în clipele de intense frământări tectonice, care au configurat actualul peisaj geomorfologic al spaţiului românesc.

Trec puntea visului ce leagă cele două maluri de gând şi mă trezesc înconjurat de făpturi aflate într-o horă nepământeană. Caut, cu privirea, o sclipire din ochii uneia dintre ele, dar totul e în zadar. Nu vor să comunice cu mine. În schimb, pe chipurile lor, puteam desluşi văile create de curgerea firească a timpului … Trecut, Prezent şi Viitor … Tinereţe, Maturitate, Bătrâneţe … Naştere, Căsătorie, Moarte … Bine, Adevăr, Frumos… Brahma, Vishnu, Shiva … Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh … Masculin, Feminin, Neutru … Plus, Minus şi Zero … Tamas, Rajas şi Sattva … Şi alte triade …

De unde ideea că singura realitate e prezentul? Când ştim cu toţii că oamenii fac ce fac şi trec, foarte uşor, puntea visului, spre viitor sau spre trecut. Ce pierdere de vreme! Mai bine ar dormi, gândindu-se la clipa prezentă!

Cineva mi-a spus, odată, că prezentul e doar o iluzie, întrucât prezentul nu poate fi gândit, nu poate fi perceput decât în măsura în care a ajuns trecut. Acel este devine instantaneu a fost, şi, în felul acesta, suntem condamnaţi să-l ratăm pe acum.

Oare? Am întrebat eu, uimit de o astfel de demonstraţie, zice-se logică. Cred că ar trebui să privim lucrurile mai în adâncime (sau mai de la înălţime), depinde de unde vrem să contemplăm Adevărul, căci, fie vorba între noi, aici se pune problema Adevărului, iar Adevărul nu poate fiinţa decât în acest acum, care ni se revelează doar dacă reuşim să renunţăm la anumite clişee mentale, adânc înrădăcinate în subconştientul colectiv şi să înţelegem, dincolo de raţiunea carteziană, că prezentul este singura comoară pe care am primit-o întru Eternitate. Celelalte, trecut şi viitor, sunt iluzii … Trecutul nu există, fiind, în fapt, un fost prezent, iar viitorul nu există nici el, fiind, în esenţă, un prezent ce va urma. În schimb, despre prezent, nu putem spune că este un actual trecut sau un viitor anticipat. E imposibil!

Dar, dacă e posibil?

În depărtare, învăluite în perdeaua transparentă a zorilor, străjuiesc semeţe conurile subvulcanice ale Ţibleşului. Privite din nori, par trei ciobani cu cuşme de andezit, născuţi în clipele de intense frământări lăuntrice, care au configurat actualul profil spiritual al sufletului românesc.

CORNEL C. COSTEA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s