~Cezar Adonis Mihalache: „Români, nu răsuflaţi uşuraţi!“

Deocamdată, regionalizarea se amână! Acesta ar fi mesajul puterii. Iar opoziţia, ţanţoşă înainte de a fi subtilă şi dibace, ar putea pica îarăşi în plasa desfătării cu nimicul ca factor şi câştig politic major. Nimicul amânării oferite de putere, pe care o fâlfâie mândră, afişând-o ca pe propria-i victorie. Când, de fapt, victorioasă ar fi fost dacă ar fi desfiinţat din temelii conceptul, l-ar fi eliminat din discursul politic şi economic, găsind echivalentului european de la care s-a plecat o altă definiţie. Aşa, laurii se prefigurează a fi aşezaţi tot pe fruntea cu spini ai pecinginii portocalii şi la picioarele pelagrei din cuprinsul maghiarimii politice.

Acum însă, la sfârşitul calamburului maghiaro-cotrocenist, lucrurile pot fi privite şi analizate cu alţi ochi. Nu, nu este un alt context, dar evidenţele au fost despuiate de folia băsesciană, scoţând la iveală mizerabila cuantificare, cinică şi vrednică doar pentru logica de pokerist de timonă, a ideei care a stat la bază ca un şapte veninos. Avertismentul preşedintelui transmis de atâtea ori unei opoziţii mult prea moale, dacă nu de-a dreptul laşă, pentru a fi capabilă să iniţieze măsuri radicale. „Aveţi grijă ce vă doriţi!”.

Pentru că, cel puţin în ultimele luni, nu putem nega opoziţiei, ca pretendent la rocadă, o evoluţie în forţă, din nefericire una lipsită de substanţă, plină doar de eufemisme şi crâcneli de mahala, în tentaţia abordării puterii .

O opoziţie care a jucat mult prea multă vreme în defensivă, tergiversând lansarea de proiecte economice, tocmai pentru a nu se vedea pusă faţă în faţă cu guvernarea ţării în condiţii de criză, pentru a mai avea acum pretenţia de a se răfui cu puterea.

Şi totuşi, simţind o îmbunătăţire în perspectivă a lucrurilor, opoziţia a ieşit la un atac preelectoral, muştind pofta guvernării pe la colţurile baronilor.

Este posibil dară ca Traian Băsescu, în lipsa argumentului „criză”, prezentat pe post de sperietoare actorilor politici de cârpă care nu-şi doreau ocârmuirea ţării decât în situaţii de linişte, să fi umflat la cote imense, chiar şi pentru cei vizaţi pro bono, a principalei probleme pe care a avut-o de rezolvat orice guvern în procedura de asigurare a puterii. Pentru că, un lucru nu poate fi negat. În România ultimilor ani, doi au fost factorii de instabilitate. Pretenţiile maghiarimii politice şi criza economică.

Or, criza se va risipi, iar cum şansa ca acest lucru să se potrivească mânuşă cu pragul alegerilor viitoare, Traian Băsescu a dat o nouă dimensiune ameninţării maghiare, pentru a compensa eventuala involuţie a celeilalte ameninţări. Criza economică.

De acum, în orice clipă ar încerca să acceseze guvernarea, opoziţia ar avea în faţă un factor mult mai puternic în răsturnarea fragilului echilibru politic. Pretenţile maghirimii politice, acestea ajungând la o dimensiune grotească prin vântul în pupa asigurat persuasiv chiar de dinspre Cotroceni.

Lucrurile au fost tranşante, noţiunea regionalizare fiind lansată special la nivelul real pe care şi-l dorea maghiarimea politică (deşi nu acum), de enclavizare a ţării, pentru ca PSD, ca posibil alternant la putere să nu mai aibă terenul necesar tergiversării pretenţiilor maghiarimii cu lucruri de mai mici dimensiuni.

S-a ajuns iarăşi la ameninţarea lui Traian Băsescu: „Aveţi grijă ce vă doriţi!”. Numai că, dacă în urmă cu o jumătate de an, nada era lansată cu ameninţătorul cârlig al crizei economice, acum ea a fost atârnată chiar în vârful pretenţiei maghiare.

Este de aşteptat aşadar ca opoziţia să-şi mai domolească poftele de alternare imediată la putere, fiind conştientă ca dacă va chema acum UDMR-ul să-i acopere peticele lipsă din faţa de masă pe care vrea să aşeze bucatele puterii, va trebui să-i ofere din start regionalizarea, nu ca megajudeţe, ci exact în formula de arteră către Ungaria.

Traian Băsescu a jucat la cacealma, aducându-ne mai aproape de fărâmiţarea ţării. A făcut-o dintr-un interes meschin, doar pentru a înfrâna pofta de putere a opoziţiei, fără a-l interesa că a consumat practic argumentele şi momelile care ar fi putut aduce UDMR-ul pe lângă oricare alt partid de guvernare pentru cel puţin două cicluri electorale.

A scurtcircat exact zona de negoiere pe care se baza PSD în încercarea de a aduce UDMR la troaca puterii de partea sa. Ceea ce va crea o buleversare în creionarea unor viitoare strategii, căci, dacă ar marja acum pe relansarea invitaţiei către UDMR de a ieşi cumva de la guvernare pentru a veni lângă ea, formaţiunea social-democrată ar trebui să ofere exact capitalul promovat de Traian Băsescu. Regionalizarea dar nu cea formală, cea a aşteptări, cea tergiversată pe criterii economice, ci aceea finală. De enclavizare. În plus, pe lângă chestiunea maghiară, Traian Băsescu a răsucit şi impertinenţa ţigănească, un factor care va trebui reconsiderat probabil la o altă dimensiune.

De celaltă parte, Traian Băsescu a împins şi UDMR într-o zonă în care îi limitează posibilele alegeri tocmai prin afişarea forţată a pretenţiilor pe care liderii maghiarimii politice este evident că ar fi vrut să le ţină mascate până la momentul oportun, dând peste cap deja celebra strategie a paşilor mici abordată de UDMR încă de acum 20 de ani.

Astfel, UDMR a fost împins într-o cadenţă care ar speria orice partid care şi-ar asuma acum guvernarea bazându-se pe sprijinul maghirmii politice. Mai puţin, desigur, PDL-ul băsescian.

CEZAR ADONIS MIHALACHE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s