~Anastasia Dumitru: „Sensul Tradiţiei. Nichifor Crainic. Gândirea“

Argument  

Scopul acestei lucrări este de a analiza una dintre mişcările ideologice din epoca interbelică, anume gruparea din jurului revistei ,,Gândirea”, sub numele de tradiţionalism, iar sensul tradiţionalismului era ,,ortodoxismul”.

Deşi ,,Gândirea” a apărut la Cluj, în mai 1921, sub direcţia lui Cezar Petrescu şi I. Cucu, numai după mutarea la Bucureşti, când a preluat conducerea N. Crainic devine ,,un organ de luptă şi de atitudine literară”1. Lucrarea îşi propune să stabilească ,,sensul tradiţiei”,  acceptat ca ortodoxism, precum şi influenţa modelatoare a gândirismului în literatura română.

Ne-am propus să studiem cu predilecţie sensul tradiţiei întrucât subiectul de cercetare pentru disertaţia de doctorat este creaţia voiculesciană. Singurul scriitor care s-a bucurat de un studiu profund în paginile ,,Gândirii” a fost V. Voiculescu. Ni se pare interesant să observăm în ce măsură ideile direcţiei condusă de N. Crainic se vor regăsi în opera scriitorului buzoian .  

  Motto: ,,Toate ideile mari au fost cândva gândite; trebuieîncercat doar să le mai cugetăm odată”2.  

Pornind de la premiza că ideea literară de recurenţa3 presupune circularitate, întoarcerea ideii la ea însăşi, revenirea la punctul de plecare, înscrierea pe o orbită circulară, vom încerca să demonstrăm că tradiţionalismul este o continuare a ideii propuse de Dacia literară, doar că impune un alt sens. De altfel, citatul lui Goethe, folosit ca motto al lucrării ne îndreptăţeşte să considerăm că direcţia gândiriştilor nu este o invenţie apărută după primul război mondial.

Doctrina estetică promovată de Dacia literară în 1840 de Kogălniceanu, apoi sămănătorismul lui N. Iorga sau poporanismul lui G. Ibrăileanu au în comun nevoia de a avea o literatură originală şi unitară pentru toţi românii, propunând ca teme: istoria naţională, folclorul şi tradiţiile, natura şi  frumuseţile patriei. Ce diferă este contextul istoric şi viziunea estetică. N. Crainic (numele de Ion Dobre)4 este ,,crainicul” ideologic, literar şi cultural al mişcării ce se constituie în perioada interbelică în jurul revistei ,,Gândirea” (1921-1944), promovează programatic valorile tradiţionale, cărora le adaugă cu timpul o puternică notă ortodoxistă.  

Tradiţionaliştii se regăsesc în albia unui trecut cu conotaţii purificatoare, aşa se explică atitudinea polemică, opoziţia tranşantă faţă de modernişti (a se vedea articolele critice din Gândirea adresate lui E. Lovinescu şi în general tuturor moderniştilor). Dacă moderniştii propun o ruptură de tradiţie, având o mentalitate anticonservatoare, militează pentru sincronism, pentru autonomia esteticului (esteticul trebuie disociat de alte valori cum ar fi eticul şi etnicul), atunci tradiţionaliştii sunt la polul opus: resping imitaţia, iar eticul se suprapune cu esteticul. Aşa se conturează cele două direcţii modelatoare din perioada interbelică: Eugen Lovinescu, revista şi cenaclul “Sburătorul” pe de o parte, iar de altă parte; N. Crainic şi Gândirea, doctrine în jurul cărora se vor grupa cei mai prestigioşi scriitori români.

Pornim de la premiza că Gândirea şi gândirismul a reprezentat un fenomen cultural. Pentru a demonstra cele afirmate, vom descrie sumar monumentala carte a lui D. Micu5, monografie despre acest fenomen cultural. Cartea cu peste o mie de pagini conţine vaste capitole despre: istoricul, fundalul de epocă, ideologia gândiristă (Ideologia literară, filozofia culturii şi a istoriei, estetica, reacţiile antigândiriste) şi Gândirea în context naţional şi universal. Partea cea mai vastă a cărţii o reprezintă Literatura în ,,Gândirea” peste 600 de pagini, analizând poezia, proza, teatrul, eseul, filozofia, critica, publicistica. În capitolul poezia se referă la universul liric al lui L. Blaga, A. Maniu, I. Pillat, A. Cotruş; la tradiţionaliştii de tendinţă religioasă (V. Voiculescu, N. Crainic); la tradiţionalismul decorativ, euforic, patetic, elegiac (D. Ciurezu, Radu Gyr, G. Vania, V. Carianopol, N. Crevedia, Z. Stancu); la ardelenii: (Ştefan Baciu, Aurel Marin, Vlaicu Bârna, Grigore Popa, Radu Brateş, Dimitrie Danciu, Lucian Valea); la iconarii: (I. Vesper, Traian Chelaru, Mircea Streinul, Teofil Lianu, E. Ar. Zaharia); la ortodoxiştii: (Sandu Tudor, Paul Sterian, George A. Petre ş.a.). Un loc aparte în acestă monografie îl au tradiţionaliştii şi ortodoxiştii prin raliere, c1asicizanţii, colaboratorii precum şi poeţii de alte orientări:  Tudor Arghezi, Ion Minulescu, Al. Philippide, Demostene Botez, Emil Isac, Ion Marin Sadovoanu, Ion Vinea etc.). De asemenea, D. Micu descrie proza şi teatrul, printre prozatori incluzându-i pe: Cezar Petrescu, Gib I. Mihăescu, Mateiu Ion Caragiale, E. Bucuţa, Victor Ion Popa, N. M. Condiescu, Victor Papilian, Viintilă Horia, Olga Caba şi pe colaboratorii ocazionali, iar ca dramaturgi pe: Lucian Blaga, A. Maniu, Dan Botta, Ion Marin Sadoveanu, Victor Ion Popa, Vasile Voiculescu, Victor Papilian. Printre filozofi, critici, eseişti regăsim pe G. Că1inescu, Mircea Eliade.

Ne-am permis să cităm în amănunt cuprinsul cărţii lui D. Micu pentru a aduce un un argument puternic în demersul nostru critic; în perioada interbelică Gândirea a fost într-adevăr nu doar o revistă literară, ci o ideologie care a adunat pe cei mai mari scriitori ai momentului, unii nu doar tradiţionalişti, din ,,toate ingherele ţării” (mai puţin moldovenii, în a doua parte a ei) .

Meritul incontestabil l-a avut Crainicul, purtătorul de cuvânt, care după cum scria L. Blaga ,,apărea aproape ostentativ fără de program”6. E ceea ce spune, de altfel, lămurit, în Cuvinte pentru drum: ,,Pe drumul ,,Gândirii” fatal fiecare e răzleţ şi izolat. Drumul e deschis-altul pentru fiecare; şi înţelegem a recunoaşte de la primul pas că fiecare va ajunge acolo unde puterile sale sunt în stare să-l ducă.”7

Ce este aşadar gândirismul? Deşi nu s-a dorit ,,un curent sau o tendinţă”8, Gândirea, întemeiată în 1921, la Cluj, sub conducerea lui Cezar Petrescu, devine cu timpul, sub influenţa lui Nichifor Crainic, din 1928 până în 1944, când o preia o mişcare ideologică. Filozofia promovată în multe din articolele publicate în ,,Gândirea” se află sub înraurirea germanului Oswald Spengler, cu a sa filozofie a vieţii (Lebensphilosophie) din ,,Declinul Occidentului” („Der Untergang des Abendlandes”), în care erau explicate deosebirile dintre cultură şi civilizaţie şi se proclamă prabuşirea Occidentului sub povara lipsei de cultură, a mesinismului şi a civilizaţiei. Multe dintre ideile lui Spengler, infuzate în estetica expresionismului sunt preluate şi în operele filozofice ale lui Blaga.

În articolele sale programatice, „Isus în ţara lui” (1923), „Parsifal” (1924) şi „Sensul tradiţiei” (1929) Nichifor Crainic promovează tradiţionalismul culturii române, conceput ca îmbinare între autohtonism şi ortodoxism, între temele şi valorile naţionale promovate de mişcările literare anterioare, paşoptism, junimism şi sămănatorism şi spiritualitatea ortodoxă, văzuta ca un „coviltir de aur” al bisericii române, ca o zare metafizică în care se proiectează toată existenţa şi aspiraţiile poporului român. În articolul Sensul tradiţiei din 19299, Nichifor Crainic sintetizează principiile tradiţionalismului de esenţă gândiristă:

,,Cum noi ne aflăm, geografic, în Orient, şi cum, prin religiunea ortodoxă deţinem adevãrul lumii răsăritene, orientarea noastră nu poate fi decât  spre Orient, adică spre noi înşine, spre ceea ce suntem prin moştenirea de care ne-am învrednicit. Moştenim un pământ răsăritean, moştenim părinţi creştini, – soarta noastră se cuprinde în aceste date geo-antropologice. …Occidentalizarea înseamnă negarea orientalismului nostru; nihilismul europenizat înseamnă negarea posibilităţii noastre creatoare. Ceea ce înseamnă negarea principială a unei culturi româneşti, unui destin propriu românesc şi acceptarea unui destin de popor născut mort.”10

Tradiţionalismul românesc se caracterizează prin valorificarea resurselor expresive, etnice şi etice ale folclorului, dar şi prin tendinţa de resuscitare, dintr-un unghi idilizant, al trecutulul istoric.

Crainic distinge clar direcţia Gândirii faţă de a Sămănătorului ,,Literatura sămănătoristă a înfăţişat un om al pământului, un om al instinctului teluric, fiindcă doctrina ce-a influenţa era fascinată de un ideal politic determinat. … Noi voim să-i dăm amploare prin năzuinţa de a îmbrăţişa toate ramurile creatoare ale spiritului românesc (…). Semănătorul a avut viziunea magnifică a pământulul românesc, dar n-a văzut cerul spiritualităţii româneşti.(…).Peste pământul pe care am învăţat să-l iubim din Sămănatorul, noi vedem arcuindu-se coviltirul de aur al bisericii ortodoxe”11.

 Nichifor Crainic argumentează superioritatea culturii bizantine, negând valoarea civilizaţiei occidentale şi criticând tendinţele de occidentalizare a culturii şi a spiritului civic românesc, dar limitează orizontul culturii române la un anumit balcanism cu tendinţe autarhice. ,,Nostalgia originilor” cartea lui Crainic, prefaţată de D. Stăniloae oferă argumente puternice pentru a demonstra importanţa ortodoxismului ca temelie a tradiţionalismului în viziunea gândiristului. Teologia coincide cu estetica, referundu-se la sensul teologic al frumosului, la inspiraţia giniului. Genialitatea şi sfinţenia sunt egale, ,,ele sunt plinătăţi maxime ale frumuseţii şi ale bunurilor morale, ale desăvârşirii….sensurile supreme ale acestei lumi stau în genialitatea şi sfinţenia. Geniul e vizionar, contemplativ, deci nu voinţa îl apropie de sfânt, ci contemplaţia…condiţia omenească a sfinţeniei este asceza. Arta este simulacrul eternităţii, iar în contemplaţia genială se descoperă lumina unor realităţi neidentificate.”12 Estetica lui Crainic este metafizică, platonică, ,,omul e făptura lui Dumnezeu, arta e făptura omului, arta e, deci făptura făpturii lui Dumnezeu. Scopul geniului este eternul,.. revelaţia în forme sensibile a tainelor de sus,” afirmă purtătorul de cuvânt al gândirişilor în  Nostalgia originilor

Crainic susţine ideile lui Herman Keyserling, din „Das Spektrum Europas”, potrivit cărora România ar putea deveni un adevărat centru al bizantinismului. În această orientare, arta ar trebuie sa fie numai de sorginte religioasă. Ideea de lume aflată în declin este comună şi expresionismului, dar imbracă forme radicale în cazul gândiriştilor. Forma cea mai radicală a curentului este promovată de Nae Ionescu, în „Roza vânturilor” şi se numeşte trăirism, propovăduind un misticism şi un iraţionalism negativ.

Deşi nuanţări mistice ale tradiţionalismului se văd la mulţi contemporani, ,,Nichifor Crainic e acela care s-a străduit să dea o doctrină organizată. Cultura e, după el, un amestec de imponderabile şi factori vizibili: sânge, limbă, pământ românesc, folclor, ortodoxie. În special se apasă însă asupra bisericii orientale”13.

În concluzie, sensul tradiţiei în concepţia lui N. Crainic este ortodoxismul. Un adevărat artist tradiţional trebuie să îmbrăţişeze preocuparea religioasă. Respingând paseismul sămănătoriştilor, întemeiază tradiţia pe elemente mai durabile, mai substanţiale. Cultura este un amestec de imponderabile şi factori vizibili: sânge, limbă, pământ românesc, folclor, ortodoxie, or tocmai aceste amestecuri i-au fost recunoscute ca fiind nişte metafore fără suport real.

Punctele slabe ale doctrinei gândiriste, aşa cum le vede D. Micu sunt tocmai aceste metafore: misticismul, ,,aerul bisericii”, ,,sângele” la care se referă mesagerul lor, ,,trasează direcţii”, fără a oferi soluţii, modele clare. Un alt reproş pe care  il face este referirea la lucrările unor cercetători occidentali, Herman Keyserling, pe baza cărora îşi fundamentează teoria,  deci se bazează pe lucrări pe care le citează, deşi ne impune să nu le luăm ca reper, fiind imitaţii. De asemenea, D. Micu ajunge la concluzia că direcţia gândiristă îşi întemeiază discursul pe parcurs, în articole, în pamflete la adresa lui Lovinescu, un ,,gogoman”, ,,un criticuţ”14, calificându-i scrierile drept ,,secreţii cerebrale, ce nu merită mai multă atenţie.” Atât de mare este înverşunarea împotriva autorului Istoriei literatrurii române contemporane, încât şi în necrologul din 1943, îl numeşte ,,distinsul adversar”. 

Ca modele poetice apreciază pe Coşbuc, Goga, Vlahuţă, Voiculescu, dar îi consideră mai valoroşi pe evreii ,,alogeni ortodocşi”, (astfel reeditează teoria ralierii a lui G. Ibrăileanu), decât pe românii atei.  Gândirea nu a fost exclusivistă, dimpotrivă a tolerat diverşi autori, aşa putem explica afilierea lui Blaga, Arghezi, la Gândirea consideraţi atât tradiţionaliuşti cât şi modernişti.  De ce sunt aceştia gândirişti? Noţiuni ca autohtonism, sofianic, religios, valorificarea fondului folcloric sunt de sorginte gândiristă, în schimb, cultivarea eresurilor, a credinţelor cu substrat păgân, a miturilor, a  a expresionismului (Blaga), esteticii urâtului, ,,a pornografiei” (Arghezi)15, îi încadrează la opusulul ideologiei mesagerului lor.

Considerăm, în concluzie, că influenţa Gândirii a fost mare, întrucât a favorizat prin climatul ei cultural apariţia multor scriitori, a unor opere care devin ,,canonice”, adevărate ,,puncte cardinale în haosul” contemporan. Creaţia lor literară se raportează la tradiţie fie acceptând-o, fie negănd-o, or tocmai acest spirit combativ a fost un climat propice pentru progresul literaturii interbelice.  ,,Dacă iniţial gândiriştii s-au multumit să reliefeze, nu fără talent şi subtilitate particularităţile sufletului…, curând ei îşi vor defini o orientare proprie(…).Gândirea făcea să cadă accentul principal pe ,,spirit”, va defini astfel în cultura românească o linie a spiritului critic, sceptic, steril, împotriva căruia îşi va dezvălui focul. Va împinge autohtonismul tradiţionalist către un etnicism cu puternice obsesii mesianice …).” scrie Ovid. S. Crohmălniceanu.16

Sperăm că am reuşit să demonstrăm ideea de circularitate a ideii literare, ca  revenirea la punctul de plecare, înscrierea pe o orbită circulară, în jurul unui centru ideal, al unei axe teoretice, aşa cum o vede Marino.17 Dacă modernul presupune saltul, avangarda, negare, tradiţionalismul înseamnă conservatorism, naţionalism, etnic, o constantă literară, interpretată ca opus al modernismului, ca stabilitate.

Cele două mişcări literare din perioada interbelică refac o spirală hermeneutică, însemnând: constanţă, recurenţă, circularitate. Curba ascendentă implică în raport cu fragmentele anterioare, un element de inedit şi noutate. Şi mai semnificativă este împrejurarea următoare: la recurenţa perpetuă a elemetelor tradiţionale se adaugă în mod inevitabil, prin actul însuşi al creaţiei, un element nou. La rândul lor, toate elementele recurente sunt regrupate prin acelaşi act de cteaţie într-o eternă nouă ordine. ,,Ceea ce înseamnă a spune că arta se reface ,,de la capăt” prin fiecare creaţie, întorcându-se de fiecare dată la condiţia sa specifică. Iată dialectica nou/vechi”18.  
_________________

Bibliografie: 

Boldea, Iulian, Simbolism, modernism, tradiţionalism, avangardă, ed. Aula, Braşov, 2002.

Călinescu, George, Istoria literaturii române, ed. Univrsitas, Chişinău, 1993. 308.

Călinescu, G., Istoria literaturii române de la origini până în prezent, ediţie nouă revăzută, text satbilit de Al. Piru, ed. Vlad@Vlad, Craiova, 1973, cap. Ortodoxiştii. Momentul 1926. Iconografia mistică. Doctrina miracolului. Nichifor Crainic. 

Crainic, N., Nostalgia originilor, ed. Moldova, Iaşi, 1994.

Crohmălniceanu, Ovid, S., Literatura română între cele două războaie mondiale, vol. I, E.P.L., Bucureşti, 1972.

Lovinescu, Eugen, Istoria literaturii române contemporane, ed. Minerva, Bucureşti, 1989.

Micu, D., ,,Gândirea” şi gândirismul, ed. Minerva, Bucureşti, 1975.

Negoiţescu, I., Istoria literaturii române, ed. Minerva, Bucureşti, 1991.

Vianu, Tudor, Arta prozatorilor români, ed. Hyperion, Chişinău, 1991.  

Prof. drd. ANASTASIA DUMITRU, Constanta, prof. Liceul Teoretic ,,L. BLAGA”  

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s