~Lucian G. Costi: „Pledoarie pentru apărarea limbii române (VI)“

AUDIATUR ET ALTERA PARS (6)

Să fie ascultată şi partea cealaltă

SAU

PLEDOARIE PENTRU APĂRAREA LIMBII ROMÂNE

ÎN PROCESUL INTENTAT ÎMPOTRIVA EI

DE CĂTRE CEI CARE NEAGĂ STRĂVECHIMEA ŞI ADMIRABILA SA ALCĂTUIRE

Lucian G. Costi

I.  A TREIA PLEDOARIE (PARTEA A DOUA)

Continuare din numărul trecut

1.  INTRODUCERE LA PARTEA A DOUA A CELEI DE-A TREIA PLEDOARII

Dictonul latinesc AUDIATUR ET ALTERA PARS (să fie ascultată şi partea cealaltă) rezumă un principiu fundamental de drept conform căruia nici o persoană inculpată nu poate fi judecată fără o justă audiere, prin care i se dă putinţa să răspundă prin mărturii acuzaţiilor aduse.  Limba română a fost inculpată şi apoi osândită, fără să se dea voie apărării să vorbească.  Acum este timpul apărării ei.

Al şaselea articol din lucrarea AUDIATUR ET ALTERA PARS continuă prezentarea de probe inedite care certifică obârşia românească a lui împotriva şi a familiei de cuvinte generate de rădăcina pot pe baza dovezilor aduse de Nouă Şcoală de Lingvistică Românească (prescurtat NŞLR) ca şi a metodologiei NŞLR de abordare a problemei originii cuvintelor noastre decretate neromâneşti de către determinările “oficiale”.

2. NOUA ŞCOALĂ DE LINGVISTICĂ ROMÂNEASCĂ

Toate adevărurile noi au început prin a fi eretice.

Gabriel Gheorghe, Getica 2005.

 

Cititorul este îndemnat să facă lectura operelor NŞLR prezentate în bibliografie pentru a se informa in extenso asupra tuturor faţetelor legate de acest vast subiect al înţelegerii limbii ce-o vorbim.  Recomand lectura operelor din colecţia Getica, ale autorilor Gabriel Gheorghe şi dr. Lucian I. Cueşdean, notate în articolele din numerele precedente ale acestei reviste.  Fără ele, multe concepte rămân neelucidate pe deplin.

În numerele precedente am văzut că determinarea oficială conform căreia milă provine dintr-o limbă străină este incorectă, dovezile aduse de DLRM (6) în sprijinul osândirii lui milă fiind contradictorii.  Întreaga familie a lui milă, cum ar fi a milui, milos, milostiv, a se milostivi, etc., s-a dovedit a fi zămislită de strămoşii noştri, nu de străini, şi aparţine limbii române, de unde mai apoi s-au inspirat alţii.  Expresia liturgică Doamne miluieşte are o vechime de cel puţin 19 veacuri în româneşte şi n-are nici o legătură cu neamurile năvălitoare!  S-a demonstrat apoi că Ispas şi a ispăşi sunt cuvinte construite de strămoşii noştri şi aparţin limbii române.  Frecventul cuvânt împotriva e românesc, nu e luat de la nimeni!  Faptul că toate aceste vocabule româneşti au fost preluate tardiv, la orizontul veacului al X-lea, de limbi slave prin intermediul limbii slave bisericeşti nu poate fi o justificare, dată fiind absenţa documentelor mai vechi româneşti, a inversării rolurilor între limba donatoare, româna, şi cele receptoare, în scop de propagandă politică.  Adevărul trebuie restabilit pe baza dovezilor şi argumentelor logice.

3.  POTRIVĂ  ŞI  INDO-EUROPEANA

Mult întuneric este, după cât se pare, înaintea adevărului.

Poly ti skotos, hos eoiken estin, pro tes alitheias.

Demosthenes, De Corona, 159.

 

Indo-europeana e un concept logic, nicidecum o limbă, lipsit de orice valoare funcţională, de comunicare, o prezumţie, un deziderat, neatins încă şi intangibil prin metodele de reconstrucţie aplicate de lingvistică… indo-europeana nu există, e o fantomă inventată din nevoia de certitudine, un nume retroproiectat asupra unor populaţii de acum 4000-5000 de ani, fiind lipsită de cuminţenie referirea la această presupunere ca la o realitate.

Gabriel Gheorghe, Getica, Tom 1, p. 36.

 

E bizar cum se îm-pot-molesc în cele mai neverosimile explicaţii etimologii.   De pildă, profesorul de indo-europeană (o limbă neştiută, presupusă că ar fi stat la baza limbilor înrudite din Europa şi Asia) Robert Beekes, de la universitatea din Leiden, Olanda, în lucrarea sa Comparative Indo-european Linguistics, An Introduction, listează cuvinte cu sensul de îm-pot-riva în i.e., şi anume *preti sau *proti (aici steluţa indică un cuvânt inexistent, neatestat nici în scris, nici în vorbire, ci presupus că ar fi existat, ceea ce are de-a face cu imaginaţia, dar nu cu ştiinţa!).  Ca să explice cum a ajuns la formele cu steluţă, autorul dă ca exemplu cuvinte însemnând împotrivă în diferite limbi: în OCS (Old Church Slavonic, adică “slava veche bisericească”, aceeaşi limbă scrisă pe care DLRM o notează v. sl., “vechea slavă”) protivĭ, în sanscrită prati, în gr. v. proti, ca apoi să dea pe paiti în avestică şi poti tot în gr. v., exclamând că e neclară relaţia lui poti cu proti, amândouă forme existente în elină pentru îm-pot-riva (2b, p. 221).  Desigur că e neclară relaţia, pentru că domnul profesor amestecă limbi scrise cunoscute din antichitate, sanscrita, avestica, greaca veche, cu o limbă scrisă mult mai recentă, cum e OCS, adică slavona bisericească, şi n-are habar de cuvântul românesc pot-rivă de la care derivă toate, unele prin simpla pocire a pronunţării întregului cuvânt (cum e protivĭ aflat în textele din OCS, v.sl.), altele prin elipsă (cum e poti din gr.v., prescurtare de la pot-rivă) adică rostirea doar a primei părţi a slovei, pot- .  E ciudat că un lingvist de talia lui Beekes nu observă că există adjectivul pot-is, -e în latină, care sună aidoma cu vorbele din lista domniei sale şi înseamnă posibil, capabil de, în stare de.  Sensul lui pot-is e însă antonim faţă de cel al grupului cercetat.  Pentru “specialişti” simpla similitudine sonoră între slovele limbilor din gruparea botezată i.e. nu pare demnă de investigaţie dacă nu există şi un înţeles foarte apropiat.  Într-adevăr, nu pare a fi vreo legătură între pot-is din latină şi slovele din lista dată, dar doar la prima vedere, pentru că relaţia dintre ele există, fiind una de opoziţie.  Luând şi latina în consideraţie, e limpede că poti are sens de contrar, care nu e cu putinţă  în avestică (cu modificarea internă vocalică în paiti) şi gr. v., dar sens exact opus, care e cu putinţă pentru potis în latină.  În Occident cercetările româneşti unde s-a analizat în detaliu situaţia antonimelor ancestrale sunt ignorate cu desăvârşire.  Iată de ce nimeni nu şi-a bătut capul cu o vorbă contrară ca sens, potis din latină, deşi aici e cheia.  Savanţii români din NŞLR au studiat cu atenţie limba română şi au descoperit că ea a dezvoltat un procedeu original, genial, prin care unui grup sonor i se atribuie atât sens pozitiv, cât şi sens negativ, funcţie de context şi modulare, fapt care duce la dublarea teoretică a posibilităţilor de exprimare cu acelaşi material limitat lingvistic.  Comunicarea câştigă în nuanţare şi într-o mai precisă transpunere a gândului.  Latina păstrează uneori acest procedeu, ca în cazul discutat, unde potis are sens contrar cuvintelor studiate de profesorul Beekes.  E adevărat că latina a pierdut sensul opus pentru pot-is (cum apare în perechea românească pot-rivă – împot-rivă), dar acesta poate fi aflat într-o limbă înrudită, care conservă fidel forme arhaice, având ambele conotaţii +/-.  Trebuie să existe o limbă originară de la care au plecat aceşti termeni, unii pozitivi, alţii negativi, identificaţi în limbile vechi enumerate doar nepereche.  Ori acea limbă e româna, unde există compusul pot-rivă care are şi sens plus, şi sens minus, după modulare şi context!  Româna ţărănească, transmisă oral, conservă trăsături arhaice pierdute în limbile vechi scrise.  Ca urmare, cele două cuvinte cu sensul de îm-pot-riva şi anume *preti sau *proti pe care autorul pretinde ca le-a reconstituit aşa cum ar fi existat vreodată în ipotetica limbă i.e., sunt rodul fanteziei, deoarece grupul de sunete înşiruit nu are nici o semnificaţie.  O limbă primară, prin definiţie, trebuie să plece de la rădăcini simple, cu sens precizat, monosilabice, care să fie la rândul lor baza de construire pentru noţiuni îndeaproape înrudite, ca un trunchi de copac din care apoi pleacă ramurile.  Este limpede că particula fundamentală de construcţie (PFC) care stă la temelia noţiunii de contrarietate este pot, care se asociază cu PFC riv.  Aceste două monosilabe au sens precizat şi se regăsesc nemodificate numai în româneşte.  Orice limbă care le-a preluat şi le-a schimonosit pronunţarea sau a eliminat monosilaba asociată riv, s-a îndepărtat de trunchi, este o ramură laterală, derivată.  Profesorul Beekes declarase în lucrarea sa, de la bun început, că nu se ocupă de nici una din limbile romanice, inclusiv de română, deoarece îşi au obârşia în latină şi sunt irelevante pentru studiul limbii i.e., adică limba ancestrală din care purced toate, după părerea domniei sale“latina a devenit limba comună a diverse ţări datorită expansiunii Imperiului Roman.  Aceasta e originea limbilor romanice: italiana, spaniola, portugheza, franceza şi româna… dar nu ne vom ocupa de ele deoarece scopul nostru este de a ne concentra pe istoria cea mai veche a limbilor indo-europene”  (2b, p. 25).  Iată cum o premiză falsă ridicată la rangul de postulat, aceea că româna e o limbă tardivă izvorâtă din latină, conduce la erori.  Ce surpriză ar avea domnia sa dacă ar afla că româna, pe care a ignorat-o cu bună ştiinţă, l-ar fi scos din încurcătură.  Dar atunci trebuia să se admită că limba românească e foarte veche, că nu derivă din latină, cu care e îndeaproape înrudită, că are personalitate şi originalitate.  A strica însă un eşafodaj ţesut de mai bine de jumătate de secol, în care interesele politice panslave ar fi lezate şi statutul de pigmeu rezervat neamului românesc ar fi pus la îndoială, nu intră în preocupările universitarilor din Occident.  E preferabilă comoda ignorare a limbii oamenilor care stau pe pământurile lor de când avem dovezi arheologice, decât surprizele unei cercetări ştiinţifice bazate pe fapte demonstrabile.  Unde mai pui propaganda anti-românească plătită cu dolari grei de către cei ostili nouă în ziare, publicaţii, reportaje şi documentare de televiziune, etc., pentru că nimic nu se mişcă fără bani.  Nu merită să te baţi cu tot establishment-ul pentru câteva cuvinţele!  Modul de a gândi al tuturor specialiştilor în i.e. este asemănător, fapt care explică de ce nu s-a făcut nici un progres pe poteca indo-europeană care nu duce nicăieri.

POT-RIVĂ  ŞI  UT-POTE

 

Necunoscutul de ieri este adevărul de mâine.

L’inconnu d’hier est la verité de demain.

Camille Flammarion, L’Inconnu et les problèmes psychiques, 17.

În latină există cuvântul utpote, compus din ut şi pote, unde ultima vocabulă are provenienţa din rădăcina -pot- pe care o mai găsim în potentia, -ae, parte din codul p*tUtpote înseamnă întrucât şi e o conjuncţie subordonatoare cu sens cauzal.  Ut, luată singură, este şi ea o conjuncţie: să, ca să, încât.  Adăugarea lui –pote întăreşte aspectul cauzal al conjuncţiei (care poate, care are putere), deşi pare la prima vedere un pleonasm pentru utUtpote din latină e construită după acelaşi model vechi precum pot-riv-a şi pot-riv-nic, numai că aici rădăcina -pot este plasată posterior, având o valenţă I-D (consoana finală a primei monosilabe alăturată consoanei iniţiale a celei de-a doua monosilabe) faţă de PFC ut-.  Grupul –tp- din utpote nu reprezintă o îmbinare fericită de sunete, din care cauză conjuncţia cu pricina a fost tot mai rar folosită; în româneşte –tp- este chiar o valenţă interzisă (rare excepţii, ca otpust).  Observăm că utpote e un cuvânt arhaic, deoarece aici nu s-a modificat consoana t finală din pot în s, ca în adjectivul possibilis, sau possum, posse, din conjugarea verbului posse = a putea din latină.  Doar rădăcina perfectului latin al verbului posse a rămas neschimbată: potui.  Modificarea lui t în s se întâlneşte şi în germană, unde de pildă Water, apă, a început a se zice Wasser, un proces lingvistic care apare în evoluţia numai a unor limbi, alte limbi din aceeaşi subgrupă nefiind afectate, de exemplu engleza continuă să zică water.  Ceea ce ne interesează este faptul că trecerea lui t în s în pronunţare în latină este o noutate lingvistică şi o depărtare faţă de matcă.  Avem aici încă o probă că latina s-a distanţat de matca din care provenea, schimbând consoana t a codului p*t în s în majoritatea formelor conjugării verbului posse şi în compuşii care alcătuiesc familia de cuvinte derivată din pot, devenit posPosibil, imposibil sunt în română nişte neologisme copiate după aceste forme latine mai noi, deşi româneasca avea cu putinţă, fără putinţă, forme deosebit de vechi.  Latina nu e o limbă străveche, din acest punct de vedere, aşa cum am fost îndoctrinaţi.  A fost scrisă şi există vrafuri de documente în latină, dar faţă de limbi vorbite încă din antichitate şi care s-au transmis oral, latina are semne clare de inovaţie.  Concluzia discuţiei de mai sus este că pot există ca rădăcină străveche şi în latină, ajutând la compuneri de alte cuvinte, similar cu construirea lui pot-riv-a din româneşte.  Se observă că latina clasică e paralelă, nu originatoare a limbii româneşti.  Înrudirea dintre româna şi latină e desigur evidentă, dar derivarea română din latină e infirmată la nivel molecular structural lingvistic.

ALŢI COMPUŞI DIN RĂDĂCINA POT

Cei care nu iubesc adevărul (îşi) iau ca pretext al contestării (lui) mulţimea acelora care-l tăgăduiesc.

Ceux qui n’aiment pas la verité prennent le pretexte de la contestation de la multitude de ceux qui la nient.

Blaise Pascal (1623 – 1662), Pensées, 261.

Pot-era e un alt cuvânt românesc care conţine particula fundamentală de construcţie (PFC) pot în compunerea sa.  Potera este o ceată de oameni înarmaţi însărcinaţi de stăpânire cu prinderea răufacătorului sau a adversarilor regimului.  DLRM îl găseşte ca fiind împrumutat din bg. potera, sb. potjera, iarăşi o soluţie greşită deoarece cuvintele străine seamănă sonor cu potera al nostru, dar nu sunt cauza, ci efectul, pentru că în ambele limbi neoslave, cuvântul este preluat din româneşte, unde are sens în cadrul sferei mari a codului p*t.  Limbile slave, inclusiv cele neoslave, nu au rădăcina pot care este tipică limbilor latine, ca urmare, orice vocabulă conţinând această rădăcină nu e originară în slavă, ci e un împrumut acolo din limbile latine, ori se ştie că singura limbă din grupul latin cu care slava a avut un contact în vechime e numai româna.  Ca principiu istoric-lingvistic, orice slovă similară cu una românească prezentă doar în limbile neoslave din peninsula Balcanică, dar absentă în graiurile slave de baştină (din focarul de migrare), nu poate să provină decât din limba locului, adică româna.  Oricine contestă acest principiu trebuie să facă dovada precisă că slova cu pricina a existat în limba slavă de obârşie înainte de începutul cotropirii sudului românesc.  Până la ora actuală, acest lucru este imposibil, întrucât nu sunt probe scrise de paleo-rusă dinaintea secolului al X-lea.  Chiar şi în caz că s-ar face acea dovadă, rămâne să se demonstreze că româna e cea care a împrumutat cuvântul, şi nu invers.  O astfel de demonstraţie întâmpină însă un obstacol greu de trecut datorită chiar fondului străvechi de vocabular originar slav.  Tratatele de lingvistică au notat prezenţa în limbile slave a unui contingent însemnat de cuvinte care par a fi copiate după slove latineşti (cum ar fi vorbele pentru luna, a da, a vedea, a sta, moarte, etc., pronume personale, forme de declinări şi conjugări, etc.) şi negăsind nici o explicaţie, au speculat că ele fac parte dintr-un fond străvechi, pe care l-au pus pe seama acelei limbi ipotetice, indo-europeana.  Dacă românii ar fi fost acum şase decenii pe poziţie de învingători, nu de înfrânţi, poate că teoriile lingvistice s-ar fi aplecat şi asupra posibilităţii logice a obârşiei româneşti a acelui fond străvechi de cuvinte slave.  Dar, în starea actuală, puţini par dispuşi să accepte că limba românească era pe o poziţie de glorie, nu de slujnică, cu multe veacuri în urmă.  Într-adevăr, limbile slave primare au numeroase cuvinte tipic româneşti în vocabularul principal, verbe, substantive, adjective, forme gramaticale, încât dacă cineva ar încerca să se exprime în ruseşte, de exemplu, eliminând însă tot ce seamănă cu limba noastră, comunicarea ar deveni imposibilă în acel grai.  Până şi cuvântul rusesc pentru limbă, grăire, iazîc, este o redare fidelă a pronunţării româneşti din zona din nordul Moldovei Mari, din Volhinia (Ţara Românilor) pentru iǎu zîc!

De ce DLRM caută în ograda altora când are toate explicaţiile în ograda de acasă?  Oare autorii DLRM nu au observat că vorba noastră pot-eră seamănă cu put-ere, de care o desparte doar o vocală modificată (o faţă de u), o pot-eră exercitând put-erea?  E de neînţeles cum etimologii DLRM se află la distanţe galactice de înţelegerea spiritului limbii româneşti!  I-a descumpănit oare accentul pe prima silabă?  Limba românească îşi mlădiază vocalele, le transformă în diftongi, pune accentul unde găseşte cu cale, îşi are propriile ei legi străvechi, care aşteaptă studiul în profunzime.  O pot-eră poate merge pe o pot-ecă, un drum chinuit, îngustat, dar care poate s-o ducă la îndeplinirea misiunii.  Pot-eca e tot un element al mulţimii de cuvinte care-l au pe pot ca PFC.  Potecă e patika în sanscrită, rostit acolo aproape identic, ceea ce ne permite o datare a vechimii atât a vorbei româneşti, cât şi a codului de construcţie p*t, folosind ca martor documentele sanscrite, tot aşa cum izotopul carbonului radioactiv C14 e martorul care permite datări ale materialelor arheologice.  Primele texte de sanscrită unde apare patika au datare care trimite la forme neschimbate încă din mileniul II î. C.  Putem formula ipoteza prezenţei codului românesc p*t în limba noastră de cel puţin 4000 de ani pornind de la cea mai veche atestare în scris descoperită până la această dată.  Prin comparaţie, vechea greacă ori latina sunt mai recente, mult mai vechi însă decât textele în v. sl. care au doar 1000 de ani!

Se întâmplă uneori să preluăm cuvinte din alte limbi, care, într-o perioadă arhaică a evoluţiei lor, şi-au clădit propriile lor slove cu material românesc.  Este cazul rădăcinii pot, regăsită în des-pot din greaca veche.  Un des-pot (cuvânt provenit din gr.v., semnificând acolo stăpânul casei, unde des e un genitiv pentru casă) este o persoană care are puteri absolute, care guvernează neîngrădit, dictatorial.  A două silabă e chiar rădăcina pot din română/latină.  Ignorând limba română, dicţionarele etimologice nu pot explica ce este cu acel des-pot, care se referă la autoritate, la put-ere, pentru că cheia descifrării e dată de a doua silabă, pot.  Frecvenţa cea mai mare a acestei rădăcini fundamentale se află în româneşte, unde ea generează peste 30 de cuvinte care se ramifică în continuare cu propriile lor familii de cuvinte; prin comparaţie, latina are de cinci ori mai puţine derivate din pot.

28 cireşar 2011, întru slava vecinică a limbii româneşti, nedatoare alteia.

Continuarea în numărul viitor

PRESCURTĂRI

bg.                   bulgara

cf.                    conform

DEX                Dicţionarul explicativ al limbii române

DLRM             Dicţionarul limbii romîne moderne

gr. v.                greaca veche

i.e.                    indo-europeana

NŞLR              Noua Şcoală de Lingvistică Românească

OCS                Old Church Slavonic, adică “slava veche bisericească”, aceeaşi limbă scrisă pe care DLRM o notează v. sl., “vechea slavă”

PFC                 particulă fundamentală de construcţie, monosilabă cu sens ce stă la baza de cuvinte noi

sb.                    sîrba

v. sl.                 vechea slavă

BIBLIOGRAFIE

2.  Dr. Cueşdean, Lucian I., Sistemul sumerian al limbii române, Editura Orfeu 2000, Bucureşti, 2001.          [NŞLR]

2b.  Beekes, Robert, S.P., Comparative Indo-european Linguistics, An Introduction, John Benjamins Publishing Co., Amsterdam, 1995.

3.  Dr. Cueşdean, Lucian I., Româna, limba vechii Europe, Editura Solif, Bucureşti, 2006.   [NŞLR]

6. ***  Dicţionarul limbii romîne moderne, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, Bucureşti, 1958, 961 p. (DLRM)

10.  Gheorghe, Gabriel, În vechime, Franţa a fost românofonă, Getica, Tom 1, nr. 1-2,   Editura Gândirea, Bucureşti, 1992.    [NŞLR]

13.  Gheorghe, Gabriel, Studii de cultură şi civilizaţie românească,  Editura Fundaţiei Gandirea, Bucuresti, 2001.   [NŞLR]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s