~Ion Coja: „14 iulie 1789, o zi jenantă din istoria lumii…“

     La 7 noiembrie 1989, la Moscova, în Piaţa Roşie, roşie de sângele care s-a vărsat în Rusia după 7 noiembrie 1917, defilarea clasei muncitoare s-a făcut sub lozinca Proletari din toate ţările, iertaţi-ne!

     La puţin după acest 7 noiembrie crepuscular, ruşii au renunţat a mai sărbători ziua de 7 noiembrie şi şi-au găsit altă zi naţională. Adevărul a fost scos de la obroc şi tot rusul a aflat că regimul politic instalat la 7 noiembrie 1917 a adus popoarelor Rusiei cele mai mari nenorociri din istoria Rusiei! Iar prin exportul „Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie” dezastrul s-a lărgit şi în Europa de Est, precum şi pe alte continente

     Ceva asemănător s-a întâmplat şi în România: 1989 a fost ultimul an când am mai sărbătorit 23 august ca zi naţională. Evenimentul astfel aniversat, trădarea de la 23 august 1944 şi prăpădul care a urmat, căpăta în mod oficial o evaluare corectă, 23 august dovedindu-se cu totul nepotrivit pentru o zi naţională. Am mai fi avut motiv să păstrăm amintirea acelei zile nefaste cel mult pentru a institui o zi de doliu naţional, ca un remember al actelor de trădare şi de mişelie din istoria noastră.

     Celelalte ţări „socialiste” au procedat şi ele la aceeaşi reparaţie, regăsindu-şi astfel ceva din demnitatea la care renunţau de fiecare dată când sărbătoreau în fals ziua fiinţei lor naţionale.

     Puţină istorie dacă cunoşti, îţi dai seama că există o linie de continuitate şi de cauzalitate de la revoluţia franceză de la 1789 la revoluţia bolşevică din 1917, ideile revoluţiei franceze fiind atât de scumpe şi de mobilizatoare pentru Lenin şi tovarăşii săi de genocid anti-rusesc, genocid al propriului popor, iar după 1945 şi al altor popoare. Genocid produs în numele vestitei lozinci: libertate, egalitate, fraternitate!

     Probabil că niciodată nu s-a spus prin numai trei cuvinte o minciună mai mare, mai ticăloasă, cu consecinţe mai nefericite pentru mult încercata noastră planetă! Trei cuvinte cu care Franţa a prostit planeta, aducând mulţime de nenorociri pe mai toate meridianele! Nenorociri al căror inventar e timpul să-l facem, cât mai riguros cu putinţă! Cât mai lucizi!

     În logica lucrurilor ar fi fost ca măcar acum, după ce sovieticii şi est europenii au renunţat la regimul politic instaurat prin aplicarea ideilor revoluţiei franceze, franţujii înşişi să purceadă la un travaliu de asanare a mentalului lor colectiv, la reconsiderarea aşa zisei lor revoluţii, aşa zisa revoluţie a aşa zişilor francezi! Căci, mai înainte de orice alt adevăr se situează adevărul că revoluţia franceză nu au făcut-o francezii. Ei doar au suferit-o!… Pe ei s-a experimentat!…

    O asemenea reconsiderare, făcută cu un minim simţ al responsabilităţii în faţa istoriei şi a omenirii, i-ar obliga pe franţuji să ni se adreseze şi ei cu aceleaşi cuvinte: iertaţi-ne! Iertaţi-ne pentru revoluţia de la 1789 şi, mai ales, iertaţi-ne pentru minciunile pe care le-am tot spus despre zisa revoluţie, despre acele momente de rătăcire bezmetică din istoria noastră pe care le-am oferit ca model pentru întreaga planetă! Iertaţi-ne pentru contribuţia noastră atât de substanţială la degradarea condiţiei umane, a vieţii pe această planetă minunată! N-o prea merităm!…

     Este de un haz trist să constaţi, frunzărind cărţile unor istorici francezi despre 14 iulie 1789, că revoluţia franceză (1) a fost concepută în Bavaria, (2) declanşată cu sprijin britanic masiv (şi perfid!),  şi (3) purtată pe străzi, la vedere, de lumpeni proletari de prin porturile Mediteranei, bine înarmaţi şi bine plătiţi. Care a fost contribuţia Franţei, a Parisului la revoluţia franceză, alta decât suferinţele ce s-au abătut asupra adevăraţilor francezi?!… În sine, tragismul zilei de 14 iulie este copleşitor. Declarată zi naţională a Franţei, tragismul zilei de 14 iulie decade în ridicul, subiect jenant pentru toţi iubitorii Franţei…

     După căderea comunismului, logic este să urmeze o reevaluare a antecedentelor care au pregătit catastrofa planetară impropriu numită comunism. S-ar putea să constatăm că minţile luminate care au decis şi au organizat demolarea şandramalei bolşevice în 1989 sunt aceiaşi iluminaţi care organizaseră în urmă cu exact 200 de ani căderea Franţei sub tăvălugul falsei revoluţii. Motiv în plus ca asemenea dezvăluiri să-i determine pe francezi, pe câţi mai sunt francezi în Franţa, să renunţe oficial la quatorze juillet ca zi naţională a Franţei!…

      Nu cumva această coincidenţă, 1789 – 1989, semnifică modul în care manipulatorii planetari ai istoriei au ţinut să aniverseze bicentenarul debutului lor în istorie ca manipulatori universali ai destinelor noastre?! Bicentenarul răsunătorului succes obţinut în 1789 în faţa monarhiei şi a Bisericii Creştine?!

     Leg criza actuală prin care trece omenirea de revoluţia franceză! Nu am în vedere (numai) criza financiară din ultimii doi-trei ani, ci criza care se manifestă de câteva decenii, îngrijorând toate spiritele voitoare de bine ale omenirii. O criză morală în primul rând, a unei omeniri care şi-a pierdut orizontul existenţei, incapabilă de elanuri generoase, copleşită de eşecul fantasmelor cu care au fost amăgite popoarele lumii: democraţie, egalitate, fraternitate, libertate!…

    Revoluţia franceză a produs o ruptură gravă în devenirea omenirii: dintotdeauna, pretutindeni în lume, indiferent de sistem politic, de religie, toate naţiunile şi fiecare persoană în parte au trăit în cultul îndatoririlor, al obligaţiilor pe care le presupune calitatea de fiinţă umană. Conştiinţa că te naşti dator faţă de cei care te-au conceput şi ţi-au conferit o identitate inconfundabilă, faţă de Dumnezeu, faţă de familie, faţă de neam, a stat la temelia elanului făuritor de istorie, determinând comportamente generoase, exemplare, modele de dăruire pentru binele şi propăşirea comunitară.

     Odată cu revoluţia franceză debutează cultura drepturilor omului. Unii nu au ezitat să vorbească chiar de o nouă religie, „religia” drepturilor omului

      Modelul omului puternic, care intră în lume, în viaţă, întrebându-se el ce are de făcut, ce are de dat, cu ce se poate plăti pentru norocul extraodinar de a se fi născut om, model aflat în vigoare de la începuturile umanităţii, a fost înlocuit la 14 iulie 1789 cu modelul individului nevolnic, gol sufleteşte, lipsit de orizont metafizic, obsedat să aibă cât mai multe de primit, preocupat permanent să-i sporească încasările, alocaţiile, subvenţiile… Indivizi care intră în viaţă întrebând eu ce am de primit, mie ce mi se dă, ce am dreptul să apuc? Nu cumva drepturile mele ar trebui sporite?!… Postură josnică, a celui obsedat de drepturi, nepăsător la servituţile condiţiei de om, de francez, de părinte! Această paradigmă a inaugurat-o revoluţia franceză şi ea s-a extins ca o molimă la scară planetară, chiar dacă, din fericire, încă n-a reuşit să fie a tot acaparatoare!…

     În consecinţa ideilor revoluţiei franceze, a mobilurilor discrete sau oculte care au animat-o, familia şi Patria, naţiunea, Adevărul, au încetat să mai fie un mobil al sacrificiului de sine, însăşi ideea de sacrificiu a fost de-sacralizată, fiind atât de contrară cartei drepturilor omului, spiritului acesteia! Omul bastilez – nu-i pot spune „francez”, adevărata Franţă nu este cea evocată la 14 iulie!, a căpătat dreptul să nu se mai jertfescă pentru nimeni, el îşi declară cu semeţie eliberarea de sub teroarea lui Dumnezeu! Căci i s-a recunoscut şi acordat dreptul suprem: dreptul omului de a trăi în afara lui Dumnezeu! Supremă eliberare!

     Omul care vine din vechimea istoriei noastre pe acest pământ era produsul educaţiei în spiritul îndatoririlor cu care te încarcă naşterea, condiţia umană şi naţională în interiorul căreia evoluezi ca subiect al istoriei.

     Omul bastilez, consacrat de Carta drepturilor omului, se simte liber şi îndreptăţit să se lepede de orice obligaţii, de orice tabu-uri, de orice credinţă, ajunge repede să se simtă şi să se declare independent faţă de orice modele sau norme morale!… N-are prejudecăţi, n-are idealuri, n-are decât drepturi şi pretenţii!

     Despre minciuna neruşinată numită egalitate spun doar atât: atât teoria, cât şi practica istorică denunţase acest fals încă din antichitate. Există o singură egalitate reală, egalitatea în faţa lui Dumnezeu, a judecăţii Sale. Și aceasta este o idee de bază pentru creştinism, creştinismul împotriva căruia s-au produs cele mai multe dintre crimele revoluţiei franceze! O revoluţie despre care uităm să spunem cât a fost de stupid anti-creştină! Demolatoare de biserici, asasină sadică de preoţi!…

     Cât despre fraternitate, mărturie stă numărul înspăimântător al celor ghilotinaţi sau ucişi într-o manieră mai expeditivă în timpul revoluţiei…

     Faptul că ziua de 14 iulie a fost declarată zi naţională, a Franţei, cu sau fără bună ştiinţă ascunde semnificaţia tragică a revoluţiei franceze: intervenţia în desfăşurarea evenimentelor istorice a unor forţe întunecate, disimulate în varii chipuri, care au reuşit să monopolizeze resursele financiare ale lumii şi să facă din speculaţii şi strategii financiare motorul principal al istoriei. O istorie decăzută din atributele ei onorabile, adeseori sublime. Autorii revoluţiei franceze acţionează de atunci şi până azi numai sub protecţia nopţii, niciodată la lumina zilei. Au instituţionalizat minciuna şi diversiunea la scară planetară. Au pervertit mii şi mii de creiere să li se aservească, să intre sub comanda lor secretă. Acţiunea acestor falsificatori ai istoriei şi ai vieţii pe care o ducem a debutat prin revoluţia aşa zis franceză, la 14 iulie 1789. Zi tragică pentru Franţa, pentru întreaga omenire! De atunci, intervenţia laşă şi eficientă a neastâmpărului diabolic s-a intensificat şi a ajuns în zilele noastre să fie principalul producător de evenimente politice, istorice. O istorie falsificată, manipulată, contrară oricăror precepte religioase şi morale, oricărei tradiţii de eroism şi onoare.

     …Fireşte, aceste consideraţii asupra revoluţiei franceze, asupra semnificaţiilor ei adânci, ultime, vor fi respinse de multă lume. Eu însumi nu le-aş fi exprimat în urmă cu 20-30 de ani!

     Dar sunt absolut sigur că nu greşesc când mă mir de „fraţii” noştri francezi că au ales ziua în care a căzut Bastilia ca să le fie zi naţională, reper al eroismului francez, moment de maximă referinţă pentru gloria Franţei. E atâta minciună şi prosteală generală, colectivă, în celebrarea lui 14 iulie! Unde este vestitul spirit critic al franţuzului?! Adevărul despre faptele petrecute la 14 iulie 1789 este atât de jenant încât nici nu-mi vine să-l amintesc în detalii!

     S-a minţit în manualul de istorie, al şcolilor din Franţa şi din întreaga lume, când Bastilia a fost prezentată ca o redută a abolutismului regal! S-a minţit enorm şi cu privire la acest absolutism regal! În timpul revoluţiei franceze au fost condamnaţi la moarte şi executaţi în numele fraternităţii şi al democraţiei mii de francezi, mult mai mulţi ca în toată istoria multi seculară a monarhiei franceze: câteva zeci, mai puţin de cincizeci!…

     Inventarul minciunilor care circulă oficial despre revoluţia franceză devine jenant acum, după ce au dispărut minciunile despre 7 noiembrie şi regimul bolşevic, minciunile despre celelalte „revoluţii”, din Estul Europei. Francezii fac astfel o notă discordantă jenantă, aproape ridiculă, dar mai ales întristătoare! Cât va mai dura această prostire naţională care este sărbătorirea unui dezastru naţional ca mare succes al spiritului naţional?!…

     Sunt atâtea spirite luminate ale Franţei care au luat distanţă faţă de numita revoluţie, au deplâns-o sau au demascat-o ca atare, ca moment din care începe decăderea Franţei!… Faptul că în această cădere a fost atrasă întreaga omenire nu poate fi un titlu de glorie pentru Franţa! Dimpotrivă!

     Da, spiritul revoluţiei franceze a determinat importante răsturnări de valori, schimbări majore în lume!… Cele întâmplate însă în anul 1989 şi anii care au urmat, situaţia în care se află omenirea în momentul de faţă, hic et nunc, ne obligă să deplângem cacealmaua de odinoară, dar mai ales ne obligă să ne distanţăm de rătăcirea de azi, a francezilor, rătăcirea în care, bieţii de ei, se complac şi persistă fără nicio greaţă…

     Deşteaptă-te, franţuzule! Ce naiba, eşti mai prost chiar şi decât românii de noi?!

     Noi ne-am vindecat de acest furuncul ruşinos care a fost vreme de 45 de ani ziua de 23 august! O zi despre care ştiam cu toţii, în particular, că era o zi de ruşine naţională. Voi, fraţi galo-romani, când vă veţi întoarce cu faţa spre adevărul despre 14 iulie 1789?… Câte două sute de ani vă mai trebuie?!

ION COJA

7 octombrie 2011

 P.S. E drept, când am fost prima oară în Franţa, în aprilie 1969, nici un franţuz n-a putut să-mi explice ce a fost în mai 1968… Dar, în mod curios, îi ziceau acelui ciudat mai 1968 tot revoluţie! „Revoluţia din Mai 1968”! A câta revoluţie franţuzească?!

     Deh, popor de revoluţionari franţujii ăştia! Nu ca noi, românii, popor de „contra-revoluţionari”, cum ne-a numit Fr.Engels…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s