■ Cezar Adonis Mihalache

________________

PRĂDAREA ROMÂNIEI

Este pentru întâia oară când un politician îşi exprimă făţiş acordul pentru exploatarea cu ape cianurice de la Roşia Montana. Până acum, „adepţii” din zona politicului au evitat să pluseze spre impunerea investiţiei canadiene, împingând acţiunea de convingere a opiniei publice privind necesitatea acestei investiţii doar în maşina de manipulare a anumitor organizaţii nonguvernamentale şi unele oficine de presă. Dar politicul nu mai are răbdare, venind parcă vremea scadenţei pentru toate beneficiile de care s-a bucurat de-a lungul anilor.

O scadenţă intempestivă! Sub un asemnea tăiş pare a fi fost împinsă jugulara politicului. Cu vena ei umflată de huzurul pe sema înţelegerilor scandaloase. Învoieli de conjunctură, la care par a se fi dedat fiecare dintre partidele care au trecut pe la guvernare şi care astăzi îşi adună într-o notă uriaşă de plată scadenţa mitei politice. Iar vremea plăţii ustură atât de rău în plesnitura de bici dată politicului, încât argaţii acestor vânzării nu mai au timp să ungă cu mierea manipulării briciul aţintit asupra datoriei politice, trecând la fapte făţişe de amanetare a intereselor ţării.

Şi nu este insolenţă. Deşi acţiunea pare a fi o sfidare specifică politicianului român. Este o urgenţă născută din obligaţia politicianului de a-şi achita nota dreptului la huzur. Numai aşa se poate explica riscul la care s-a expus politicianul dâmboviţean în afişarea, chiar la nivelul Parlamentului European, a intenţiei de a meza ţara prin grăbirea demarării unei investiţii păguboase.

Şi pare suprinzătoare această acţiune de urgentare a deciziei… Căci, în procesul de impunere al investiţiei de la Roşia Montana s-a mers până acum doar în paşi de melc. Mici, dar bine aşezaţi, asemănători urmelor de cizme lăsate de alţi venetici. Şi nu doar cei ai interesului economic, de hăicuire a bogăţiilor ţării, ci şi a unora cu interese mult mai directe în desprinderea feliilor atât de ademenitoare din trupul ţării. Pentru că, în ultimii 20 de ani, România a devenit carnea de tun a acestor acţiuni de feliere meticuloasă, în care iredentiştii şi prădătorii economici au acţionat după acelaşi scenariu croit pe seama neputinţei omului de rând de a apăra interesele ţării, pe neglijenţa şi indiferenţa unora dintre aceia care s-au perindat la frâiele ţării, dar mai ales pe mezarea nu doar a bogăţiilor din prezentul anilor ‘90, ci şi pe amenatarea resurselor pe multe decenii de acum înainte.

S-a acţionat dară în paşi mici, prin tatonări ale societăţii „civile”, prin încercarea de convertire a opţiunii negative a celor mulţi, la început prin organizarea de presupuse dezbateri publice, găzduite însă departe de ochii reali ai societăţii, urmate apoi de un torent de inserţii scrise şi audio-vizuale manipulatorii.

În toate aceste „calupuri” informative s-a vorbit doar despre efectele benefice ale investiţiei din Munţii Apuseni. O investiţie pentru care ar fi trebuit să le mulţumim canadienilor că vin şi refac zona calamitată de exploatare. Dar nimeni nu a întrebat de ce trebuie să refaci o zonă devastată de mâna omului când este mai simplu să nu o distrugi?! Au urmat spoturi mai agresive de promovare în care minciunile, deşi evidente, nu au fost sancţionate de corifeii vigilenţi, în alte situaţii, de la CNA. În fiecare caz, s-au speculat sensibilităţile sociale ori economice ale momentului. Diversiuni de conjunctură, dar care nu aveau deloc o aşezare a aleatorului dată de suprapunerea şi specularea anumitor evenimente, ci se înşirau într-un proces bine conturat. Iar evenimentele sociale şi economice au fost speculate cu maximum de profit. În perspectivele lovirii economiei româneşti de primul val al crizei financiare, manipularea s-a axat pe demonstrarea obţinerii din exploatarea de la Roşia Montana a unui profitt uriaş. Numai bun să scoată ţara dintr-o eventuală criză financiară. O sumă care s-a conturat din bisturiul diversiunii exact pe suma pe care o cerea de urgenţă guvernul momentului de la FMI pentru depăşirea „hopului”.

Cine a crezut aceste minciuni, a crezut… Şi nu este vina oamenilor de rând că s-au lăsat ameţiţi de sumele învârtite de investitorii canadieni. Nu este vina acelora care şi-au vândut proprietăţile pentru a pleca din zona minieră la oraş. Este doar vina guvernanţilor că s-au vândut pentru banii candienilor. Iar politicul pare a nu mai beneficia acum de nici o amnistie în asumarea obligaţiilor. A îndeplinirii îndatoririlor faţă de aceia care par a le fi dat sprijinul în anumite momente… politice (mai mult sau mai puţin electorale) şi care vor să-şi vadă acum eforturile financiare răsplătite. Inclusiv prin forţarea demarării exploatării de la Roşia Montana.

Şi nu este surprinzător faptul că un politician român şi-a asumat rolul de lance în impunerea acestei investiţii. Ci faptul că acesta este şi membru al Parlamentului European. Trimis în înaltul for să apere interesele ţării, dar care vinde aceste interese (iar asemănarea cu faptele maghiarilor trimişi în forul european nu poate fi trecută cu vederea) ca pe nişte rufe luate de pe sfoara întinsă între neputinţa de acţiune a simplului cetăţean şi indolenţa ori vânzările guvernanţilor.

Este uimitoare şi alegerea pionului de atac, soţia unui fost candidat la Preşidenţia României, ceea ce nu poate decât să te cutremure. Dacă acesta ar fi ieşit preşedinte? Astfel, europarlamentarul liberal Adina Vălean a organizat o acţiune de impunere la nivelul PE a proiectului de la Roşia Montana, sub forma unei dezbateri organizată de canadienii de la Gabriel Resources. O acţiune la care nu numai că nu a fost invitat nici un opozant al proiectului, în virtutea plurităţii de opinii, dar nu li s-a permis nici măcar europarlamentarilor români, despre care se ştia că sunt împotriva proiectului, să-şi expună punctul de vedere, luările de pozitie permise în programul dezbaterii fiind doar cele favorabile proiectului.

O acţiune care nu poate decât să te conducă cu gândul la nivelul îndatorării fostului candidat la Preşidenţia României, liderul liberal Crin Antonescu, faţă de anumiţi sponsori… Pentru că a organiza o astfel de acţiune prin care se încearcă impunerea făţişă a unui proiect cu posibile efecte devastatoare asupra mediului chiar în Parlamentul European într-un moment în care UE alocă sume uriaşe pentru protejarea perimetrelor naturale, şi la puţină distanţă faţă de nefericitul moment care ne-a pus Europa în cap (după poluarea Tisei, Târnavei Mari şi a Şomesului şi, în cascadă, a bazinelor hidrografice din estul şi centrul continentului) dovedeşte că la mijloc trebuie să fie vorba de o obligaţie uriaşă. O notă de plată consistentă.

Şi este cutremurătoare tăcerea celorlalte partide, fapt care confirmă încă o dată felurile trădirii din politica românească.

________________

CU ARMA ÎN MÂNĂ

Liderii maghiarimii se agită… Şi instigă tot mai des şi mai făţiş la nesupunere civică. În Ardeal au loc manifestaţii „civice” împotriva decapitări deconcentratelor, iar şefii UDMR avertizează că ei nu vor mai controla lucrurile. Ba, dimpotrivă, cică ar trebui să le mulţumim că nu îi lasă pe etnici să se manifeste aşa cum şi-ar dori. Nu ne spun în faţă cum, dar sugestiile sunt evidente. Cu arma în mână, aşa cum se titrează de ani buni prin presa de limbă maghiară din Transilvania.

Suntem avertizaţi că în Transilvania spiritele sunt agitate. Că nivelul de „intoleranţă” dintre români şi maghiari ar fi ajuns la apogeu. Mai mult, liderii UDMR ne ameninţă făţiş că, dacă acţiunile pe care le-au organizat până acum au fost „extrem de moderate” faţă de iniţiativele venite din partea etnicilor, cu totul altfel vor sta lucrurile pe viitor. Mai ales dacă situaţia prezenţei maghiarilor în fruntea instituţiilor deconcentrate nu va fi „îndreptată” de către Guvern, astfel încât UDMR se aibă motivaţia necesară pentru ai mai ţine în „frâu” pe etnici.

De ce fac liderii maghirimii asemenea declaraţii provocatoare? Pentru că nu mai au răbdare. Şi, profită de acţiunea de rocadă a clicilor de la bucate, când şefii maghiari ai deconcentratelor au fost schimbaţi, pentru a transforma tot procesul într-un soi de martiraj al maghiarimii. Probabil, mâine-poimâine vom fi acuzaţi că am produs şi un soi de holocaust civic al maghiarimii din Transilvania şi vom fi puşi la zid la nivelul forurilor internaţionale. Acolo unde „europarlamentarii” UDMR se pregătesc să-şi verse lăturile.

Din nefericire, suntem cu adevărat în faţa unei situaţii delicate. Pentru că, odată cu sugrumarea neputincioasei puteri de la Bucureşti (şantajurile şi jocurile duplicitare împedicând clasa politică să ia atitudine în faţa unor asemenea provocări), în paralel se mai derulează o acţiune de instigare. Astfel, pentru a-şi crea un paravan în spatele căruia să-şi săvârşească planurile, iredentiştii îi provoacă prin fel şi fel de declaraţii şi diversiuni pe ţigani să ia şi ei „atitudine”. Mergând de la stârnirea orgolilor şi frustărilor de neîmpliniţi ai anumitor „politicieni” rromi, prin declaraţii de genul că „dacă ar fi uniţi, ţiganii ar putea avea un partid naţional”(!), până la instigarea acestora pentru a decăleca în pieţele publice şi a-şi cere fel şi fel de drepturi. S-a văzut clar la ultimul miting „spontan” al unor ţigani desfăşurat în Capitală. Când au venit să ceară nu numai aurul înapoi, pe care l-au primit de câteva ori (cel puţin liderii lor!), dar şi dreptul de a-şi bate propria… monedă.

Aşadar, scopul este clar: UDMR nu are forţa necesară pentru a instiga şi la provocarea altor enclave maghiare la nivelul ţării şi se foloseşte de ţiganii pentru a abate vigilenţa autorităţilor. Pentru că, prin astfel de acţiuni, atenţia instituţiilor este îndreptată spre supravegherea „pornirilor” subite ale ţiganilor, care, nestăvilite, ar putea înflori ca o pelagră la nivelul întregii ţării, în tot acest timp maghiarii desăvârşindu-şi acţiunile la nivelul secuimii. Iar iredentiştii nu se dau înlături de la şantaje, ameninţând că dacă Guvernul nu va schimba „deciziile greşite luate în ultimele trei-patru luni”, tensiunile din Ardeal se vor amplifica. Mai bine spus, vor fi amplificate. Dar, „păcatele” Bucureştiului vor fi iertate dacă va recunoaşte ţinutul secuiesc. Asta i-ar mulţumi pe liderii maghiarimii.

Din păcate, adoptând politica struţului, când nu este de-a dreptul părtaş la acţiunile din teritoriu ale UDMR, Guvernul nu face altceva decât să se închidă singur într-o colivie a neputinţei. În Ardeal, autorităţile locale au început să elibereze fără nici un fel de jenă acte oficiale ale statului român în limba maghiară. Este vorba de diplome acordate de primarul Antal Arpad, acte oficiale purtând parafa şi antetul unei autorităţi publice locale din România, şefilor de promoţie de la grupurile şcolare din  Sfântu Gheorghe. Şi, din păcate, nu am văzut nici o reacţie din partea şefului statului, atât de intrigat că şcolile româneşti scot „nişte tâmpiţi” pe bandă, dar atât de tăcut în faţa unor dovezi evidente de sfruntare a autorităţii. De altfel, probabil că maghiarimea va specula şi aserţiunile preşedintelui la adresa şcolii româneşti, folosindu-le ca un pretext suplimentar pentru a maghiariza învăţământul din Ardeal.

P.S:

Traian Băsescu vrea ca învăţământul românesc să producă mai mulţi mecanici şi ospătari (prietenii ştiu de ce!). Şi poate că are dreptate, industria şi comerţul neputând fi repornite de filosofi (mai ales că unii dintre aceştia l-au dezamăgit personal pe preşedinte!). Dar, ce să vezi?! Din cifra de locuri pusă deoparte pentru şcolariarea elevilor ţigani (iar asta nu mai este discriminare?!), au fost eliminate locurile de la şcolile de meserii. A fost păstrată cifra de scolarizare din anii trecuţi, fiind transformată integral în locuri la licee. Pesemne, la scolile de meserii trebuie sa meargă copii românilor, pentru a crea vasalii viitoarei generaţii de „defavorizaţi” şi marginalizaţi etnic. Aia care, după cum ne lua peste picior un lider al etniei, se va îngriji ca numele ţării să fie scris cu doi de „r”.

__________________

LAUDELE LUI BACSI TRAIAN

Deşi la adresa organizaţiilor care militează pentru crearea şi acordarea de autonomie aşa-zisului ţinut secuiesc, şi care au fost sprijinite de fostul partid de guvernământ UDMR, se strâng dovezile privind desfăşurarea de activităţi paramilitare (incluisv în cadrul unor tabere de antrenament din România), şeful statului a decis să participe la congresul UDMR.

Este de neînţeles… Traian Băsescu s-a dus să le dea satisfacţie liderilor UDMR chiar în ziua în care aceştia se declarau împotriva iniţiativei şefului statutului de acordare a cetăţeniei române moldovenilor. Şi totşi, preşedintele a reprezentat Administraţia Prezidenţială la reuniunea unei formaţiuni care colaborează, în mod oficial, după ce a bătut mâna cu popa Tockes, cu organizaţii care vizează secesiunea. Este adevărat, Laszlo Tockes nu a fost prezent la congresul UDMR, probabil sfătuit să stea deoparte până se vor fi stins acuzaţiile cu privirea la organizaţiile paramilitare care se „antrenează”, incluisv pe teritoriul nostru, pentru diverse autonomii „maghiare”, inclusiv cea a ţinuttului secuiesc. Dar faptul că nu s-a aflat în aceeaşi sală cu popa, nu restrânge gradul de vinovăţie al preşedintelui României de a fi prezent printre iredentişti şi extremişti.

În fapt, în gestul preşedintelui, dar şi a principalilor lideri politici prezenţi la congresul UDMR, ar fi un înţeles. Pentru că Traian Băsescu nu face niciodată gesturi gratuite. Chiar dacă aşa pare uneori. Iar faptul că l-a pus şi pe premierul cel pitic (pe scara afinităţii pe care o au românii faţă de el, desigur) la zidul adulaţiei maghiare, spune multe. Chiar dacă de faţadă l-a muştruluit pentru unele dintre ideile sale. A făcut-o doar pentru a mai estompa eleanul promaghiar dovedit prin prezenţa la această acţiune a două instituţii de bază: Preşidenţia şi Guvernul. Putem vorbi, deci, de o prezenţă voită şi oficială a reprezentanţilor statului român la o congresul unei formaţiuni ce s-a bucurat şi de prezenţe oficiale.. ungureşti şi maghiare. Lideri ai principalelor partide din Ungaria, dar şi ai formaţiunilor politice maghiare din Slovacia, Ucraina şi Serbia. În plus, guvernul de la Budapesta a fost reprezentat în mod oficial de secretarul de stat în Oficiul pentru Maghiarii din Afara Graniţelor. Mai mult, în sala în care s-au desfăşurat lucrările congresului a fost arborat drapelul Ungariei şi a fost intonat imnul de stat al acestui stat.

Desigur, Traian Băsescu ar putea încerca să-şi şteargă vinovăţia în faţa Istopriei spunând că s-a dus acolo pentru a-şi „repara” relaţia cu electoratul maghiar, pentru a-l determina, cel puţin pe cel udmr-ist, să-l voteze la alegerile viitoare. Dar nu este aşa, iar cei ce ua demontat orice posibilă „reparaţie” ulterioară a preşedintelui au fost chiar liderii Uniunii, care au subliniat că vor avea propriul candidat la alegerile din toamnă.

În plus, însăşi angajamentele făcute de Traian Băsescu au dovedit că el nu s-a dus acolo pentru a-şi găsi o punte elctorală, ci având scopuri mult mai precise, şeful statului promiţând maghiarilor autonomie culturala si descentralizare.

CEZAR ADONIS MIHALACHE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s